Ulmul de câmp este un arbore indigen, răspândit în luncile, câmpiile și dealurile joase ale României. Rezistă bine la secetă, la soluri grele sau calcaroase și la vânt, de aceea a fost folosit mult în perdelele de protecție din sud și est. Lemnul este tare, greu de despicat și rezistent în apă.
Problema principală este grafioza ulmului, o boală produsă de o ciupercă transmisă de gândaci de scoarță, care a uscat majoritatea ulmilor mari din Europa după 1970. Din acest motiv vezi azi mai ales ulmi tineri, din lăstari și drajoni, care se usucă adesea când ajung la 15–20 de ani.
Unde crește în România
Crește bine în Câmpia Română, Câmpia de Vest, Dobrogea, Podișul Moldovei, Podișul Transilvaniei și pe dealurile joase, până la aproximativ 800 m. Suportă seceta de vară mai bine decât teiul sau paltinul. Nu e potrivit în depresiunile montane foarte reci și la munte; acolo crește ulmul de munte (Ulmus glabra), pe versanți umbriți și umezi, până la circa 1300 m.
✓ câmpie, sud✓ câmpie, vest✓ Dobrogea✓ Moldova✓ Transilvania, deal✓ deal✕ depresiuni reci✕ munte✕ munte înalt
Cum se plantează
- Plantează toamna, după căderea frunzelor, sau primăvara devreme, în martie–aprilie, cât puietul e în repaus.
- Folosește puieți de 1–2 ani cu rădăcina bine dezvoltată; sapă o groapă de 50×50×50 cm.
- Așază puietul la aceeași adâncime la care a stat în pepinieră, umple groapa, calcă pământul și udă cu 15–20 l de apă.
- Lasă cel puțin 10 m față de casă, fundații, conducte și fose: rădăcinile se întind mult și dau drajoni.
Îngrijire
- Udă în primii doi ani în verile secetoase; după aceea se descurcă singur.
- Taie ramurile uscate sau bolnave iarna; arde-le sau scoate-le din grădină, ca să nu atragă gândacii care duc grafioza.
- Dacă vara frunzele unei ramuri se îngălbenesc și se usucă brusc, iar sub scoarță lemnul are dungi maronii, e semn de grafioză: taie ramura mult sub zona afectată.
- Scoate drajonii care apar în gazon sau în straturi, altfel se formează un desiș.
- Într-o pădure sau pe teren forestier se aplică regulile silvice, iar tăierea arborilor mari se face doar cu aviz de la ocolul silvic.
Soiuri și forme
În România cresc trei specii indigene: ulmul de câmp (Ulmus minor), ulmul de munte (Ulmus glabra) și velnișul (Ulmus laevis), acesta din urmă în lunci umede. Ulmul de Turkestan (Ulmus pumila), plantat mult în perdele în Bărăgan și Dobrogea, rezistă la grafioză și la secetă, dar se înmulțește singur prin semințe și poate deveni invaziv. Unele pepiniere oferă hibrizi selecționați pentru rezistență la grafioză.
Întrebări frecvente
Când se plantează ulmul?
Toamna, din octombrie până la îngheț, sau primăvara devreme, în martie–aprilie, cu puieți în repaus vegetativ.
Cât crește ulmul pe an?
În tinerețe, 40–60 cm pe an în condiții bune; ulmul de Turkestan crește mai repede, până la 1 m pe an.
La ce distanță de casă se plantează un ulm?
La cel puțin 10 m. Rădăcinile sunt lungi, scot drajoni și pot usca solurile argiloase, ceea ce poate afecta fundațiile.
De ce se usucă ulmii?
Cel mai des din cauza grafiozei, o boală fungică răspândită de gândacii de scoarță. Nu există tratament eficient pentru un arbore mare; ajută tăierea rapidă a ramurilor bolnave și îndepărtarea lemnului uscat.
Informațiile sunt orientative. Pentru o livadă sau o plantare mare, cere sfatul unei pepiniere sau al unui inginer horticol din zona ta.